Tipărire

suiciProiectul privind modernizarea prin asfaltare a 5,2 km de drumuri comunale și vicinale în satele Șuici și Rudeni se află în faza licitației privind stabilirea executantului lucrării. Proiectul este derulat cu fonduri europene, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
Investiția nu va fi implementată însă până nu va fi finalizat un alt obiectiv de investiții din zonă, respectiv introducerea rețelei de canalizare, lucrare realizată deja în proporție de 80%.

Legat tot de infrastructura de utilități, Primăria și Consiliul Local Șuici va iniția demersuri în vederea realizării rețelei de alimentare cu gaze. Este vorba de un proiect amplu, care include și comunele Tigveni, Cepari și Sălătrucu. Cererea de finanțare ar urma să fie depusă la Guvern, pe Fondul de Dezvoltare și Investiții, fond recent înființat de Executiv.