Tipărire

stoenestiBugetul de venituri și cheltuieli al comunei Stoenești pentru acest an a fost votat în cadrul ședinței de Consiliu Local de la finalul lunii aprilie. Primarul Ion Marin a gestionat în mod echilibrat sumele disponibile, astfel încât ambele secțiuni bugetare, funcționarea și dezvoltarea, să beneficieze de resurse financiare suficiente.

”Am avut în vedere tot ceea ce înseamnă buna funcționare a aparatului administrativ, a instituțiilor din subordine, plata utilităților, asigurarea cheltuielilor cu asistența socială. Fondurile au fost prevăzute în buget și nu vor fi probleme la acest capitol. În ceea ce privește investițiile, cu chibzuință și o gestiune înțeleaptă, înclin să cred că vom reuși și anul acesta să le realizăm. Avem o viziune a noastră legată de dezvoltarea locală. Din excedentul bugetar intenționăm să facem o lucrare în completarea proiectului pe PNDL privind rețeaua de apă, și anume două puțuri de captare în satele Lunca Gârtii și Piatra, dar și o punte pietonală peste râul Dâmbovița, în zona satului Slobozia-Cocești”, declară primarul Ion Marin. Alte două suplimentări ale surselor de apă au fost realizate în satele Cotenești și Slobozia, pentru a evita apariția problemelor pe timpul perioadelor de secetă. Totodată, din luna aprilie, la Stoenești au început lucrările din proiectul privind reabilitarea rețelei de alimentare cu apă și înființarea sistemului de canalizare în localitate. Investițiile sunt finanțate de Guvern prin PNDL 2. Nu în ultimul rând, autoritățile și cetățenii din Stoenești s-au ocupat în luna aprilie de curățenia și pregătirile pentru sărbătorile de Paște. Autoritățile au întreprins acțiuni de salubrizare a spațiilor publice, au fost văruiți pomii, curățate șanțurile și pietruite toate drumurile locale.