suseniÎn ciuda întâlnirilor la care au fost convocați primarii județului, alături de specialiști din cadrul Finanțelor Publice, pentru explicarea metodologiei de alocare a bugetelor pentru anul în curs, situația rămâne  la fel de neclară până la apariția concretă a cifrelor alocate fiecărei localități. Aceasta este concluzia aproape unanimă a edililor din Argeș, idee pe care o întărește și primarul comunei Suseni, Doru Radu.

”Ceea ce am înțeles inițial din lege, ni s-a și transmis. Nimic altceva. Să nu mai numească aceste întâlniri ”consultări”! Nu acceptă nicio opinie din partea noastră. Degeaba le explicăm că veniturile nu cresc, cum se susține, ba, în unele cazuri, se diminuează, cei ce fac legile susțin tot ceea ce doresc să se audă, fără o bază concretă. Pe scurt, în cazul comunei Suseni, în cifre absolute, avem mai puțini bani cu 1 miliard față de anul trecut pentru plata salariilor asistenților persoanelor cu handicap, în condițiile în care există și o diferență prin majorarea salariilor acestora, conform legii și acordarea tichetelor de masă și a altor beneficii. Pentru o și mai bună exemplificare a faptului că cei de la conducerea țării (și aici vorbesc în general, fără aluzie la nicio culoare politică) fac lucruri doar pentru propagandă, când mai mulți primari am întrebat în diverse ocazii reprezentanții ministerelor din ce bani suportăm măririle salariale, ni s-a răspuns că în condițiile în care știam că nu ne ajung banii, de ce am mărit salariile? Atunci eu îi întreb: voi de ce ați dat această lege, dacă știați că nu sunt bani? Doar din motive electorale? Avem o Agenție Națională a Funcționarilor Publici, avem atâtea comisii și ministere ... nu sunt în stare să reglementeze concret niște salarii astfel încât toți să luăm aceeași bani, în funcție de pregătire și muncă. Ne bagă pe noi, primarii, în găleată și lasă la latitudinea noastră dacă să mărim sau nu veniturile, iar ei se spală pe mâini: noi am crescut salariile! Eu lucrez cu 50% din organigramă și de-abia mi-am permis aceste măriri. Ce aș fi făcut dacă aveam dublu salariați, conform legii?”, se întreabă primarul din Suseni.
Având în vedere că sumele ce vor rămâne pentru investiții sunt aproape nule, edilul șef spune că va lua în calcul realizarea unor obiective prin granturile guvernamentale din Fondul de Investiții, conform OG 114. ”Spre deosebire de Programul Național de Dezvoltare Locală, aici va trebui să depunem proiectele cu totul, având inclusiv autorizația de construire. Dosarele se depun la Comisia Națională de Prognoză, care se va împrumuta la Trezoreria Statului. Fiecare comună va rambursa suma solicitată pe o perioadă de până la 20 de ani. Contribuția nu va fi mai mare decât gradul de îndatorare, adică 30% din veniturile proprii (luându-se în calcul toate alte împrumuturile existente). În acest context, vom încerca și noi să luăm fonduri pentru un proiect de asfaltare pentru 15-16 km, tronsoane în mai multe sate din localitate, precum și pentru introducerea alimentării cu gaze în comună”, spune șeful executivului.
O veste bună pentru localnici vine de la Compania Națională de Investiții. Proiectul ce vizează finanțarea construirii unei Case de Cultură se apropie de concretizare. ”Ne-au fost solicitate refaceri ale documentației, pe care le-am trimis, urmând ca în cel mai scurt timp obiectivul să fie scos la licitație!”, a mai comunicat primarul Doru Radu.