ratestiVenirea primăverii a constituit momentul propice pentru organizarea unor noi acțiuni de împădurire în comuna Rătești. La inițiativa primarului Cornel Petrică, la mijlocul și la sfârșitul lunii martie, în localitate s-au desfășurat două campanii de împădurire în zona satului Pătuleni, pe malul râului Argeș.
”A devenit deja o tradiție ca primăvara să organizăm astfel de acțiuni de împădurire pe suprafețele de teren degradat. În cadrul primei acțiuni au fost plantați 2.000 de puieți de salcâm, iar în cea de-a doua în jur de 1.500 de puieți. Până acum a fost împădurită o suprafață de un hectar de teren degradat. Campaniile de împădurire au avut loc în parteneriat cu Ocolul Silvic ”Codrii Verzi” și cu o societate comercială. Am avut alături o parte dintre angajații Primăriei, cetățeni din comună, în total au fost vreo 70 de voluntari. Sper ca și anul viitor să reușim să facem astfel de acțiuni, există în continuare suprafețe de teren degradat care au nevoie de împădurire” declară primarul Cornel Petrică.

Demersuri pentru investiții
Autoritățile locale intenționează ca în această primăvară să demareze construcția unui dispensar uman în satul Furduiești. Obiectivul a fost inclus pe lista de investiții pentru 2019, proiectul urmând să fie realizat de Primăria Rătești cu sprijinul Consiliului Județean. Deocamdată se lucrează la proiectarea lucrărilor, urmând ca lucrul efectiv la dispensar să înceapă în următoarele luni. În paralel, administrația publică locală continuă demersurile pentru realizarea unui proiect privind introducerea rețelei de gaze în localitate. Potrivit primarului Cornel Petrică, după obținerea avizului din partea Transgaz, din luna martie s-a trecut la efectuarea măsurătorilor topo și a studiilor geo pentru studiul de fezabilitate aferent proiectului pentru introducerea gazelor.