mozaceniPrincipalele obiective aflate în atenția Executivului comunei Mozăceni în acest an sunt introducerea canalizării și reabilitarea sălii de sport a Liceului Tehnologic ”Liviu Rebreanu”.
”Suntem în așteptarea cifrelor de buget și a clarificării situației privind plata asistenților sociali ai persoanelor cu handicap. În ceea ce privește capitolul de dezvoltare, categoric vom merge pe investițiile pentru care vom avea bani în buget, și mă refer aici la canalizare și la modernizarea sălii de sport a Liceului ”Liviu Rebreanu”. La canalizare au fost probleme de ordin juridic, dar acum lucrurile s-au rezolvat și vom demara investiția în primăvară. Proiectul de canalizare este realizat în proporție de 20%, în condițiile în care vorbim de o investiție începută în anul 2008. Momentan nu avem toți banii necesari pentru lucrări, trebuie acoperite și diferențele apărute prin majorarea salariilor din construcții, sume reflectate în devizele de lucrări. Nu putem suporta aceste sume din bugetul propriu, și ca atare ne vom îndrepta atenția către alte surse de finanțare, probabil tot spre Ministerul Dezvoltării, fiind vorba de un proiect derulat prin PNDL. Sunt convinsă că pe parcurs se va găsi o soluție pentru asigurarea fondurilor necesare lucrărilor la canalizare”, declară primărița Liana Corina Dună.

Referitor la taxele și impozitele locale aferente acestui an, cuantumul acestora nu a fost modificat, fiind menținute valorile de anul trecut. Singura modificare survenită este la taxa pentru gunoi, din 2019 plata realizându-se pe tona de deșeuri colectate din localitate.
Se lucrează la cadastru
Deși primăvara nu s-a instalat încă în adevăratul sens al cuvântului, în comuna Mozăceni au început lucrările specifice sezonului cald. Cu ajutorul angajaților de la Legea 416, pe spațiile incluse în domeniul public al comunei sunt realizate lucrări de igienizare și salubrizare. De asemenea, la nivelul Primăriei continuă lucrările pentru realizarea cadastrului sistematic conform Programului Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 derulat prin ANCPI. Autoritățile locale se află în stadiul de colectare a documentelor necesare cadastrării, intenționând să finalizeze programul anul acesta.

Fie ca primăvara iubirii să vă inunde sufletul cu bucuria și parfumul tuturor florilor sale. Vă dorim un 8 Martie cât mai frumos!
Primăria și Consiliul Local Mozăceni
Primar, Liana Corina Dună