albestiBilanțul cheltuielilor pentru acțiunile de deszăpezire aferente comunei Albeștii de Argeș arată că a fost o iarnă grea. Deoarece cantitățile de zăpadă au fost mari, în repetate rânduri, utilajele Primăriei nu au putut face față intervenției prompte, fiind necesară închirierea suplimentară de mașini.
”Comuna fiind întinsă, iar cantitatea de zăpadă, mare, pe o perioadă scurtă de timp, a trebuit să recurgem nu doar la utilajele proprii, ci să și închiriem încă două. Nu avea altfel cum să degajăm simultan toate ulițele și străzile, astfel încât toți cetățenii să beneficieze de un tratament corect din partea autorităților. Din punct de vedere financiar, cheltuielile pentru acțiunile de intervenție le-au depășit pe cele din alți ani cu 30-40%, ceea ce reprezintă o diferență considerabilă.”, declară primarul Gabriel Popa.

Ca o consecință firească, nedorită, drumurile din localitate sunt grav afectate. Nu doar precipitațiile au avut un rol în aceste efecte ci mai ales, spune, edilul șef, temperaturile oscilante.
”Chiar dacă noi avem un proiect de modernizare prin asfaltare a infrastructurii din localitate, până la demararea lui trebuie să intervenim pentru ca circulația să se desfășoare în condiții bune. S-a constituit o comisie cu reprezentanți locali, ai Apelor Române, ANIF, ISU și s-au constatat pagubele. În urma acestui raport, vom primi cantitatea necesară de piatră pentru a reabilita drumurile. Conform estimărilor, trebuie intervenit pe minim 15 km. Deja noi am început acțiunea, cu utilajele noastre, și am nivelat tronsoanele, acolo unde s-a putut.”, a mai spus șeful executivului.
Taxele și impozitele în comuna Albeștii de Argeș au rămas  neschimbate anul acesta. În fapt, dările către stat sunt la același nivel cu cele ale anului 2016. ”Știam că va crește prețul pentru serviciile de salubritate, așa că, pentru a le ușura oamenilor situația, nu am recurs la alte majorări. Chiar și așa, pentru a nu ajunge să depășim prețul de 4 lei de persoană stabilit pentru colectarea deșeurilor, îi sfătuiesc pe cetățeni să pună în pubele doar gunoiul menajer. Resturile vegetale se pot folosi la compost, ceea ce ar fi benefic și pentru agricultură. ”, afirmă primarul din Albeștii de Argeș.

Doamnelor şi domnişoarelor, fie ca 8  Martie să vă fie un prilej de bucurie să simţiţi mai puţin apăsarea grijilor şi să vă umpleţi gândurile şi sufletul de căldura primăverii! La mulţi ani!
Primăria și Consiliul Local Albeștii de Argeș
Primar, Gabriel Popa