rociuPrimăria comunei Rociu va implementa un proiect cu fonduri europene ce vizează înființarea unei platforme de colectare a gunoiului de grajd, în satele Șerbănești, Gliganu de Sus, Gliganu de Jos și Rociu. Valoarea totală a investiției este de 1.549,040 lei.  Durata estimată de execuție, după ce se va da ordinul de începe al lucrărilor, este de 3 luni.

”Legea nu mai permite depozitarea gunoiului de grajd în gospodării. Având în vedere că localitatea noastră este în topul comunelor în care există crescători de animale (115 gospodării la nivel de comună sunt deținătoare de animale), problemele pe care le întâmpinam aveau un impact major aspra mediului și reprezentau a reală amenințare a sănătății populației.  Depozitarea gunoiului de grajd în gospodării lăsa posibilitatea scurgerii și infiltrațiilor în sol a substanțelor nocive pentru om. De aceea se impunea acest obiectiv, care vine în întâmpinarea unei probleme foarte răspândite în România, și anume poluarea apelor subterane cu nitrați și nitriți”, declară primarul Aurel Bălășoiu. Platforma, cu o capacitate de 5000 mc, va fi construită în satul Rociu, în extravilan, pe DC 104 Rociu-Furduiești, drum contractat în vederea asfaltării. ”Pe lângă platforma unde se va depozita acest gunoi de grajd, prin proiect se va realiza dotarea cu 3 tractoare cu remorci, vidanjă, MIG de împrăștiere bălegar și încărcător frontal, cu care se va colecta din fiecare gospodărie gunoiul de grajd, gratis. Dacă cetățenii doresc, ulterior, să cumpere compost rezultat din acest gunoi, foarte bun ca îngrășământ, o pot face, la un preț ce va fi stabilit în funcție de cheltuieli pe tonă, Dar, repet, colectarea, va fi gratis.”, explică edilul șef din Rociu.

Blocaj privind modificarea titlurilor de proprietate
În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural, mai mulți primari argeșeni au ridicat problema simplificării procedurilor de corectare  sau modificare și scriere a titlurilor de proprietate. Vocea cea mai pertinentă a fost cea a primarului Aurel Bălășoiu, la solicitarea căruia s-a propus o întâlnire cu reprezentanți ai Oficiului de Cadastru  și ai Prefecturii, pentru a se discuta situația. ”Am fost prezenți la această întâlnire mai mulți edili din Argeș din comunele Rociu, Suseni, Corbi, Aninoasa, Micești, Bradu, Recea, Mărăcineni, care a venit însoțit de avocatul Florin Sabie, primarul din Vlădești și secretari ai altor UAT uri. Prezența numeroasă atestă tocmai faptul că probleme cu care ne confruntăm nu sunt de neluat în seamă. S-a creat un blocaj în ceea ce privește modificările titlurilor de proprietate. La nivelul comunei Rociu mai avem de rezolvat 0,5% din cazuri, însă aceste impedimente ne împiedică să ducem lucrurile la bun sfârșit. Concluzia a fost că până pe data de 14 martie să elaborăm referate către Instituția Prefecturii și Comisia de Fond Funciar, în care să stipulăm toate modificările pe care le credem necesare, conform legii, bineînțeles, rămânând ca Oficiul de Cadastru să și le însușească și să le respecte întocmai.”, a declarat primarul Aurel Bălășoiu.

De 8 Martie, tuturor doamnelor şi domnişoarelor, o primăvară frumoasă, plină de soare, sănătate şi cât mai multe realizări. La mulţi ani!
Primăria și Consiliul Local Rociu
Primar, Aurel Bălășoiu