cateasca vice adrian banuta 3Au trecut deja două luni din anul 2019, suntem încă în așteptarea aprobării bugetului aferent acestuia. La nivel local ne ocupăm de problemele administrative curente, de prioritizarea propunerilor de investiții venite de la cetățeni, în vederea definitivării listei acestora.
În această perioadă o activitate mai intensă se desfășoară în cadrul compartimentului de taxe și impozite, întrucât și în comunitatea noastră regăsim cetățeni cu un ridicat spirit civic, ce vin cu conștiinciozitate încă din primele zile ale anului să își achite obligațiile fiscale.

Din păcate, fără voia noastră, am fost puși în situația de a dezamăgi uneori acești exemplari concetățeni, deoarece baza de date a programului de impozite și taxe a fost actualizată și activată la câteva zile bune după începutul anului. Iar ulterior ne-am confruntat cu nenumărate sincope în funcționarea acestor programe, neputând încasa debitele contribuabililor și punându-i nejustificat pe drumuri.
În privința impozitelor aferente anului 2019, acestea au rămas la nivelul celor din anul precedent. Este important de menționat faptul că în cazul achitării integrale a impozitelor pentru anul în curs înainte de data de 31 martie, cetățenii pot beneficia de bonificația de 10% din valoarea lor. De asemenea, cuantumul taxelor speciale a rămas în linii mari ca în 2018. Totodată, pentru a veni în sprijinul cetățenilor, am luat hotărârea de a închiria locuitorilor comunei buldoexcavatorul aflat în dotarea primăriei, în acest scop fiind instituită o taxă de 100 lei/oră.
O altă prioritate a acestei perioade o constituie dorința noastră de a conștientiza populația comunei Căteasca de faptul ca pot fi amplificate beneficiile pasului făcut în 2018 prin renunțarea la colectarea gunoiului de la platformă și trecerea la colectarea cu pubelă individuală și selectare la sursă. Astfel, serviciul de salubritate s-a apropiat de cetățean, a crescut gradul de confort, am reușit să eliminăm aspectul inestetic al zonelor fostelor platforme de gunoi, am diminuat cantitatea de gunoi colectată de pe raza comunei și am implementat sistemul de colectare selectivă. Din păcate, la acest capitol mai avem mult de lucru, procentul de gunoi reciclabil fiind extraordinar de mic, departe de țintele asumate, obligatorii de altfel, conform legislației. Aplicarea în 2019 a sistemului  ”PLĂTEȘTI PENTRU CÂT ARUNCI” se poate constitui într-un avantaj cu condiția diminuării  gunoiului menajer depozitat la groapă, generator de taxe, prin creșterea semnificativă a gradului de selectare și, implicit, a cantității reciclate. Realizarea acestui deziderat ar avea drept rezultat posibilitatea diminuării valorii taxei de gunoi pentru anul viitor.

Pentru că se apropie primăvara, anotimp al renașterii naturii și a sufletului cu luna sa de început, MARTIE, lună dedicată doamnelor și domnișoarelor, voi încheia adresând o urare femeilor de oriunde, dar mai ales celor pe care le cunosc, soție, mamă, colege, colaboratoare, locuitoare ale comunei și altele. Pentru că sunteți mult mai responsabile decât noi bărbații, pentru că sunteți cele care înseninează zilele noastre, pentru că sunteți cele care suflați dragoste peste tot ceea ce faceți, pentru că dați lumii mai multă frumusețe, pentru că sunteți cele care găsiți întotdeauna timp pentru rezolvarea problemelor celor dragi, vă doresc ca raza caldă de lumină, verdele crud al ierbii și pastelul multicolor al florilor să vă pătrundă pe fereastra sufletelor aducând minuni în viețile voastre!
O primăvară cu împliniri vă doresc!
Cu respect, viceprimar Adrian Bănuță