suiciCu proiecte de anvergură, pentru care administrația locală a obținut finanțare europeană sau guvernamentală, comuna Șuici nu stă deloc rău la capitolul investiții. Este vorba de asfaltarea a 6,7 km de drumuri de interes local - investiție cu finanțare europeană, pentru care contractul a fost semnat, de alimentarea cu apă în Valea Calului și de reabilitarea și modernizarea Școlii Rudeni, investiții cu finanțare guvernamentală, prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

În plus, se continuă lucrările la extinderea rețelei de canalizare în satele Șuici și Rudeni, obiectiv derulat tot cu fonduri guvernamentale.
Cu fonduri proprii Primăria a reabilitat drumurile din comună, pietruind mai ales tronsoanele cu probleme, și s-a finalizat noul sediu al administrației locale.
Sunt, așadar, dovezi palpabile că localitatea își continuă dezvoltarea în ceea ce privește modernizarea infrastructurii, atât rutiere cât și a utilităților. Pe de altă parte, nici învățământul și cultura nu au fost uitate. Păstrând tradiția, Ziua Eroilor din acest an a fost serbată cu mare fast la cimitirul – monument istoric din localitate. Fiind un an cu o încărcătură istorică deosebită, autoritățile locale alături de cele județene au aprins Flacăra Centenarului Marii Uniri, un simbol al recunoștinței față de eroii căzuți la datorie în Primul Război Mondial pentru împlinirea visului de veacuri al neamului.

De sfintele Sărbători să deschidem uşa pentru oaspeţi dragi şi inima pentru speranţă, bucurie şi lumină. Crăciun fericit și drum presărat numai cu realizări în anul ce vine! La mulți ani!
Primăria și Consiliul Local Șuici