darmanestiAtunci când faptele vorbesc, cuvintele nu mai sunt necesare. Aceasta a fost linia pe care administrația din Dârmănești a mers anul acesta, iar bilanțul este, de departe, unul pozitiv.
”A fost un an fructuos din punct de vedere al investițiilor. Sper ca și în perioada următoare să ne putem îndeplini obiective și promisiunile față de oameni, în egală măsură. Pas cu pas, putem construi, chiar dacă fondurile de care dispunem nu sunt la nivelul dorințelor noastre. Însă cu chibzuință și o bună gospodărire, iată că putem realiza lucruri importante”, spune primarul Emilian Ciolan.

Investiții derulate în 2018
- Foraj pentru suplimentarea debitului de apă al sistemului Dârmănești-Valea Rizii, lucrare inițiată recent;
- Montarea unor stații de filtrarea ultra-performante la toate cele patru sisteme de alimentare din localitate, și prin aceasta asigurarea apei potabile la standarde superioare;
- Finalizarea  Paraclisului Bisericii de la Piscani; la lăcașul de cult de la Valea Nandrii construcția a ajuns la cupolă.
- Creșterea gradului de încasare a taxelor și impozitelor, prin eforturile funcționarilor aparatului administrativ;
- Continuarea campaniei de asfaltare începută de acum 4 ani, care însumează cu succes 12 km de drumuri asfaltate, dintre care anul acesta Linia Belului și Drumul lui Negoiță; urmează pentru 2019 Drumul lui Chiriță - 350 m, Drumul lui Țuțală - 150 m și Drumul Iuda - 700 m;
- Executarea la școlile din localitate a lucrărilor impuse de Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Este vorba de amenajarea unei rampe pentru persoane cu dizabilități la Școala Piscani, de modificarea unui zid și construirea unui planșeu despărțitor la  centrala grădiniței de la Negreni și alte asemenea lucrări impuse de  noile reglementări.
- Continuarea lucrărilor la Planul de Urbanism General.

Farmecul zilelor de Crăciun să vă însufleţească şi să vă lumineze calea spre un An Nou cu cât mai multe împliniri! Crăciun fericit! La mulți ani!
Primăria și Consiliul Local Dârmănești
Primar, Emilian Ciolan