cateasca viceprimarSe încheie un an 2018 în care realizările administrației publice Căteasca nu au fost pe măsura dorințelor noastre și a așteptărilor locuitorilor. Cauzele sunt multiple și țin de constrângerile cadrului legislativ ce impun respectarea procedurilor și termenelor acestora, din lipsa ofertanților pentru execuția anumitor obiective de investiții, impunându-se reluarea procedurilor de achiziție, de lipsa finanțării pentru obiectivele de mare anvergură, precum canalizările spre exemplu, de slaba colaborare cu unii dintre furnizorii de utilități și, poate, și de unele puncte slabe ale executivului.

Cu toate acestea, încheiem anul cu o întreagă serie de realizări:
# Implementarea sistemului de colectare la pubelă individuală și selectarea la sursă a gunoiului de la populație;
# Parcare, gard și alee pietonală la Școala Căteasca;
# Lucrări de pietruire și nivelare cu greder a drumurilor;
# Achiziție microbuz transport persoane cu 24 locuri;
# Amenajare grupuri sanitare cu acces din interior la Școala Cireșu;
# Amenajare cabinet medical în satul Gruiu;
# Modernizare și eficientizare iluminat public;
# Actualizarea inventarului domeniului public al Comunei Căteasca;
# Branșament gaze și instalație de încălzire Cabinet stomatologic;
# Reparație  Centrul de Recreere Cireșu;
# Reparații și întreținere monumente eroi;
# Reparații stații de călători;
# Montarea de coșuri de gunoi în zonele publice.
Investiții în curs de execuție
# Realizare teren sintetic de sport multifuncțional (minifotbal, handbal, volei și tenis) în satul Căteasca, în zona școlii;
# Asfaltare străzi: strada Bisericii sat Cireșu, strada poet Ion Banuță sat Siliștea și strada Puțisor sat Căteasca;
# Amenajare parc și loc de joacă Școala Căteasca;
# Amenajare parc și loc de joacă în sat Cireșu,  zona lac izlaz;
# Extinderi rețea de gaze naturale pe străzile Dinicu Ploieșteanu sat Gruiu, Puțisor sat Căteasca, Păicești, Primar Stroe Badea, Neagoe Popa sat Siliștea;
# Amenajare  gospodărie de apă în satul Siliștea;
# Achiziție tractor dotat cu remorcă, lamă pentru deszăpezit  și sărăriță pentru împrăștiat material antiderapant;
# Extinderi de iluminat public (Recea Pădure, Catanele Str. Sondei, Coșeri Marca - Autostrada, Gruiu Str. Înv. Dumitru Șerbănescu și Faurecia).
Sperăm ca anul următor să fie unul mult mai rodnic pentru comunitatea noastră, anul demarării execuției a cel puțin unui obiectiv de canalizare din cele trei propuse.

Dat fiind faptul că ne apropiem de sărbătoarea Nașterii Domnului Isus Hristos și a trecerii în Noul An, cu deosebită plăcere urez Crăciun fericit și anul 2019 să aducă sănătate, bucurie și multe realizări locuitorilor comunei Căteasca, angajaților Primăriei Căteasca precum și tuturor colaboratorilor!

Cu deosebita considerație,
Viceprimar, Bănuță Adrian

Moș Crăciun a pregătit cadouri
cateasca primarVestea venirii lui Moș Crăciun în mijlocul copiilor din localitate a fost adusă de primarul Eugen Mira.”Cu sprijinul unor sponsori din comună, Moș Crăciun va împărți pachete-cadou elevilor și preșcolarilor din comună aducând astfel bucurie în sufletele copiilor. Încercăm să păstrăm an de an tradiția vizitei lui Moș Crăciun, un moment pe care știm că cei mici îl așteaptă cu nerăbdare”, declară primarul Eugen Mira. Darurile vor fi distribuite la serbările de Crăciun organizate în unitățile școlare de pe raza comunei.

Sfintele Sărbători să vă aducă sănătate, pace în suflet şi prosperitate pentru dumneavoastră şi familiile dumneavoastră. Crăciun fericit! La mulţi ani!

Primăria și Consiliul Local Căteasca
Primar, Eugen Mira