mozaceniZiua Națională a fost sărbătorită cu onoarea cuvenită în comuna Mozăceni, mai ales că anul acesta este marcat Centenarul Marii Uniri. Autoritățile locale au ”îmbrăcat” comuna în tricolor, de-a lungul drumului județean și la instituțiile publice fiind arborate steaguri. De asemenea, Primăria Mozăceni, în parteneriat cu Liceul Tehnologic ”Liviu Rebreanu”, a organizat o serie de manifestări cu specific patriotic, evenimente care au culminat cu o frumoasă Horă a Unirii în centrul localității.
Localnicii au participat în număr însemnat la sărbătoare, dovedind încă o dată respectul purtat eroilor care s-au jertfit pentru patrie.

În altă ordine de idei, în luna noiembrie, autoritățile comunei Mozăceni au finalizat aprovizionarea cu lemne a unităților școlare, instituțiilor publice, Primăriei și Centrului de Permanență din localitate. ”De asemenea, am achiziționat material antiderapant, nisip și sare. Drumurile comunale și locale au fost recent reabilitate în proporție de 98%, deci sunt pregătite pentru iarnă. Am organizat întâlniri cu cetățenii comunei în vederea preîntâmpinării unor incidente ce se pot produce prin funcționarea sobelor. Deszăpezirea o vom face în regie proprie. Avem în dotare un buldoexcavator, iar până la data de 15 decembrie așteptăm să sosească și noul utilaj achiziționat cu fonduri europene, o autobasculantă. În concluzie, suntem pregătiți să întâmpinăm iarna așa cum trebuie”, declară primărița Liana Corina Dună.

Cadastru gratuit
La nivelul comunei au început măsurătorile în vederea realizării cadastrului sistematic conform Programului Național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF). Banii pentru lucrările de cadastru sunt asigurați de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Cetățenii primesc gratuit actele pentru suprafețele cadastrate. ”Măsurătorile au început cu terenurile pe care le-am câștigat de la UAT Izvoru, pentru a se realiza astfel grănițuirea localității, stabilirea limitelor teritoriale aferente comunei noastre. Sper ca până la sfârșitul anului să definitivăm două parcele din aceste obiective. Programul de cadastru sistematic va continua și anul viitor”, precizează primărița Liana Corina Dună.