stefan cel mare container 3În apropierea sărbătorilor de iarnă, primarul Niculae Vidan, alături de consilierii locali din comuna Ștefan cel Mare și angajații Primăriei, a adus bucurie în sufletul unei persoane greu încercate de viață. La inițiativa edilului șef din Ștefan cel Mare, dar și cu sprijinul financiar și logistic al acestuia, al consilierilor locali, al Consiliului Local, al bugetului local și al Departamentului local de Asistență Socială, s-a reușit achiziția unui container de locuit, în valoare de aproximativ 11.500 lei, care a fost atribuit lui Ion Paciurea, persoană vârstnică și asistat social, fără copii sau rude apropiate, care locuiește pe strada Spiru Haret (linia 5).

Bărbatul locuia anterior într-o casă mică, dărăpănată și fără încălzire. Realizarea acestui obiectiv a fost posibilă și prin contribuția financiară (sponsorizarea) a unor companii, cum ar fi: S.C. Acvafor S.R.L, S.C. Crown Flour Mills S.R.L, S.C. Mega Ferm S.R.L., S. C. Romcolet AG S.R.L. După achiziția containerului respectiv, s-a trecut la amplasarea adecvată a acestuia pe un postament de ciment, realizat tot de către Primărie, și s-au făcut și ceva amenajări interioare: achiziția și montarea unei sobe pe lemne și a coșului aferent, a unui pat, a unei mese și a altor elemente necesare unei locuințe. Acestea au fost realizate cu sprijinul unor angajați ai Primăriei și prin contribuția vecinilor. Au fost astfel create condiții civilizate de trai pentru o persoană care, în prag de iarnă, avea mare nevoie de ajutorul semenilor. Pe această cale, primarul Niculae Vidan și echipa domniei sale mulțumește celor implicați în această acțiune, pentru tot ceea ce au făcut și pentru gestul creștinesc la care au contribuit! Un gest de umanitate care merită toate aprecierile!

Proiect pentru supraveghere video
După data de 1 decembrie, autoritățile din comuna Ștefan cel Mare vor depune la AFIR un proiect actualizat privind introducerea unui sistem de supraveghere video în localitate. ”Proiectul a fost refăcut deoarece avea nevoie de anumite clarificări față de varianta anterioară. Îl vom depune după data de 1 decembrie, urmând să fie evaluat pentru eligibilitate. Ar fi primele camere video ale noastre, ale Primăriei, montate în comună. Deocamdată funcționează doar câteva camere ale unor firme de pe raza localității, noi nu avem. Proiectul presupune montarea unui sistem de supraveghere video cu 17 camere, în zona de centru, cu acoperirea tuturor instituțiilor publice, și la cele patru intrări în localitate”, precizează primarul Niculae Vidan.  

Dispensarul e gata
Noul dispensar uman din Ștefan cel Mare este aproape finalizat. Lucrările exterioare la noua unitate medicală au fost terminate, inclusiv parcarea, iar în această perioadă se lucrează la interior, la montarea gresiei, faianței și a lambriurilor. ”Chiar astăzi (n.r. 26 noiembrie) merg la București, la Ministerul Dezvoltării, cu ultima factură de plată pentru lucrările la dispensar. Sunt ultimii bani care trebuie decontați, mai rămâne doar contribuția noastră din bugetul local de  asigurat. Dispensarul va fi gata cu totul până la finalul anului, iar în 2019 îl vom da în folosință. Sunt mulțumit de felul în care au decurs lucrările, cred ca este printre puținele, dacă nu chiar singurul obiectiv din Argeș derulat prin PNDL început și terminat în același an, 2018”, afirmă primarul Niculae Vidan.