Tipărire

stoenesti bunConsiliul Județean Argeș anunță încheierea lucrărilor de asfaltare a DJ 725 Stoenești-Dragoslavele. Lucrările de modernizare a drumului au fost unele complexe, care au presupus, pe lângă asfaltarea propriu-zisă, și executarea unor lucrări de artă (podețe, ziduri de sprijin). Valoare totală a investiției este de aproape 6 milioane de lei.
DJ 725 Stoenești – Dragoslavele este important pentru trei județe (Argeș, Brașov și Dâmbovița), întrucât scurtează distanța rutieră spre Brașov și spre Târgoviște.

În altă ordine de idei, în localitate a fost instalat de curând un sistem de supraveghere video în scopul prevenirii delictelor, pentru siguranța cetățenilor și monitorizarea traficului. 14 camere video au fost montate în întreaga comună, iar centrul de monitorizare a fost stabilit la sediul Primăriei. Investiția a fost realizată din bugetul local.  

Pregătiți de venirea iernii
Preocupată de realizarea proiectelor aflate în derulare, conducerea administrației comunei Stoenești nu a uitat nici de faptul că iarna bate la ușă și că pregătirile în acest sens trebuie puse la punct din timp. Astfel, în această perioadă, în comună se fac toate demersurile pentru ca sezonul rece să fie întâmpinat așa cum se cuvine. ”Suntem pregătiți din toate punctele de vedere pentru venirea iernii, așteptăm primul fulg de nea. Lemnele pentru școli și primărie au fost aduse, tăiate și depozitate, am cumpărat material antiderapant pentru a reface stocul existent, iar deszăpezirea o vom face pe cont propriu, cu utilajele noastre. Vom realiza în acest fel și o economie în bugetul local. Ne-am luat toate măsurile astfel încât iarna să nu ne ia prin surprindere, indiferent când va veni”, spune primarul Ion Marin.
La finalul lunii octombrie va fi desemnată firma câștigătoare a licitației pentru proiectul de reabilitare a rețelei de apă și introducerea canalizării în comună. Autoritățile din comuna Stoenești își propun ca anul acesta să aibă definitivat proiectul tehnic al obiectivului de investiții, astfel încât din primăvară să fie demarate efectiv lucrările.