Slobozia scoala 2Investițiile derulate la școlile și dispensarul uman din comuna Slobozia se apropie cu pași repezi de finalizare. ”La dispensarul uman, zilele acestea se montează centrala termică și mai este puțin de lucru la amenajări. Reabilitarea dispensarului va fi gata la începutul lunii decembrie, iar medicii se vor putea muta aici. Și la școli ne apropiem de finalizare. De fapt, la Școala nr. 1 am terminat lucrările, mai avem doar de dat vopseaua exterioară la Școala nr. 2. În două săptămâni sunt gata și aceste investiții”, spune primarul Petre Funie.

Lucrările la cele trei obiective sunt realizate cu fonduri din bugetul local și sprijinul Consiliului Județean Argeș. Totodată, în luna noiembrie va avea loc recepția finală a lucrărilor de asfaltare a DC 330 (Dolia), realizate cu fonduri europene, prin GAL ”Vlașca de Nord”.

Se lucrează la canalizare
În paralel, în localitate continuă lucrările la introducerea sistemului de canalizare, proiect derulat cu fonduri guvernamentale, prin intermediul PNDL 2. ”Urmează să fie făcute legăturile la stația de epurare și punerea la punct a părții electrice. Ulterior rețeaua de canalizare va fi pusă în funcțiune și vom lega școlile, Primăria, Casa de Cultură. Branșarea gospodăriilor la rețea va începe din primăvară, vom anunța cetățenii cu privire la acest lucru”, precizează edilul șef din Slobozia. Acesta nu este însă singurul proiect pentru care autoritățile din Slobozia au obținut finanțare prin PNDL 2. Cel de-al doilea proiect, suplimentare sursă și capacități de înmagazinare apă potabilă în comună, se află în faza de achiziție publică a lucrărilor. După evaluarea ofertelor depuse la licitație, la începutul lunii noiembrie va fi desemnată firma care se va ocupa de realizarea lucrărilor.