tigveni 1Cea de-a XII-a ediție a Zilei Comunei Tigveni și a Sărbătorii Mărului au avut în acest an un preambul emoționant, de înaltă ținută, ce s-a desfășurat la Monumentul Eroilor din centrul localității. Manifestarea organizată de Primăria Tigveni și autoritățile județene a constat în aducerea unui omagiu, în anul Centenarului Marii Uniri, eroilor, ostașilor români din toate timpurile, care s-au jertfit pe câmpul de luptă, în lagăre sau închisori, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român.

Discursurile invitaților au punctat însemnătatea cunoașterii istoriei de către tânăra generație și a redescoperirii sentimentului identității naționale. Cele mai elocvente au fost, de departe, cuvântările preoților din localitate și primarului Dumitru Slătineanu.
”Ei n-au plecat la război să omoare, să distrugă, sau să ia în stăpânire ce nu era al lor. Ei au plecat la război să apere din iubire, până la jertfa cea mare, tot ce era mai scump: moșia străbună, credința strămoșească, obiceiurile și limba, casa unde s-au născut și toate cele ce s-au înfăptuit prin strădania de veacuri a înaintașilor. Au luptat cu vitejie pentru țara lor. Și-au dat viața pentru ca noi astăzi să ne bucurăm de libertate. O libertate pe care, de multe ori, o înțelegem cu totul altfel decât și-ar fi dorit ei. Jertfa lor mântuitoare ne redă astăzi un strop din demnitatea pierdută de-a lungul timpului. Ne face să fim mândri că suntem români și să ridicăm puțin fruntea plecată sub povara greutăților și a umilințelor îndurate. Suntem datori să-i cinstim pe eroii patriei, astăzi și-n fiecare clipă. Ei ne sunt atât de aproape, căci în fiecare dintre noi bata o inimă de Mihai, Ștefan, Mircea, Corvine.”, a rostit, emoționat, preotul paroh Gheorghe Diaconu.
”Dintre cei înrolați din satele comunei Tigveni, 123 au căzut pe front. Noi, și mai ales copiii noștri, avem obligația de a nu-i uita și de a-i cinsti cum se cuvine. Putem face asta făcându-ne datoria zi de zi. Să fim în slujba celorlalți, prin munca noastră. Noi, Primăria și Consiliul Local, ne angajăm să fim foarte laborioși și implicați, astfel încât destinul localității, bunăstarea comunității să fie la înălțime. La  490 de ani de existență a comunei Tigveni, 80 de ani de modernitate, putem spune că am făcut pași importanți în dezvoltarea comunei și că înaintașii noștri sunt de acolo, din cer, mândri de noi.”, a spus, la rându-i, primarul Dumitru Slătineanu.
Alături de președintele Consiliului Județean, edilul șef a aprins ”Flacăra Centenarului”, simbol al respectului pentru valorile naționale - acțiune inițiată de către Consiliul Județean. Oficialii au înmânat familiilor eroilor căzuți în Primul Război Mondial, Diplome de Centenar, pentru cinstirea memoriei acestora.
tigveni 2După ceremonia de la Monument, manifestările au continuat la stadionul din localitate, unde s-a serbat Ziua Comunei, dar și Sărbătoarea Mărului.
Momentele festive au continuat și aici prin decernarea de diplome și câte un mic cadou, celor ce fac cinste localității.
Diplome de fidelitate: Donescu Gheorghe și Violeta, Cigoianu Aurelian și Elisabeta, Gîdoiu Constantin și Floarea, Dumitru Toma și Aurelia, Milcă Vasile și Floarea, Olteanu Petre și Maria, Sasu Ion și Viorica, Chirilă Ion și Adriana, Gîdoiu Nicolae și Elena, Cigoianu Ion și Aurica.
Diplome de recunoștință pentru eroii celui de-al doilea război mondial, încă în viață: Dionescu Nicolae Constantin și Predescu Ion Alexandru.
”Cel mai în vârstă cetățean al satului”: Popescu Maria - Tigveni, Minciună Maria - Bălteni, Olteanu Maria - Blaj, Cojocaru Floarea - Bârseștii de Sus, Ana Filofteia - Bârseștii de Jos, Nițu Gherghina - Vlădești, Crânguși Maria - Bălilești, Cojocaru Vasilica - Bădislava.
Diplome de Excelență: Echipa reprezentativă de rugby - TAG Gimnaziu - locul III, faza județeană; Echipa reprezentativă de rugby TAG Primar - mențiune faza județeană; Miroiu George Vicențiu - premiul al III-lea la Olimpiada ”Universul cunoașterii prin lectură”- faza județeană; Bumbeș Cristina - mențiune  la Olimpiada ”Universul cunoașterii prin lectură”- faza județeană; Dumitru Antonia - mențiune la Olimpada ”Universul Cunoașterii prin lectură”- faza județeană; Ciublea Andreea - mențiune la olimpiada ”Universul Cunoașterii prin lectură”- faza județeană; Miroiu George - participant la Olimpiada de Limba și Literatura Română - faza județeană.