boteni 1La sfârșitul lunii octombrie elevii școlii din Boteni, dar și părinții acestora, au fost beneficiarii campaniei “Prevenție și educație pentru sănătate”. Mentorii au fost medici din București, care le-au prezentat copiilor filmulețe pe tema prevenției și le-au explicat ce pot face pentru a-și păstra sănătatea. Acțiunea a avut loc în incinta Căminului Cultural Boteni și a fost patronată de Patriarhia Română.

Copiilor le-au fost prezentate noțiuni fundamentale privind o nutriție sănătoasă, reguli de aur pentru o igiena exemplară, tehnica corectă a periajului, postura corectă, dar și cum poate fi combătut fenomenul de bulying. Doctorul Prunoiu Virgil, coordonatorul programului de screening al Institutului Oncologic București, a evidențiat importanța efectuării periodice a testului Babeș-Papanicolau pentru combaterea și prevenirea cancerului de col uterin.
„Considerăm că această campanie este foarte utilă, frumoasă, atât pentru elevi, cât și pentru părinții acestora. A avut loc astăzi o activitate mai mult decât utilă, o educație pentru sănătate, pentru adulți și pentru copii”, a declarat Mirela Cristina, directorul la Școlii “Petre Țuțea”.
La sfârșitul activității, voluntarii au fost răsplătiți cu un scurt program artistic oferit de către un grup de elevi, iar voluntarii au oferit copiilor produse de igienă orală, dar și produse bio.

Se repară infrastructura rutieră
Conform declarațiilor primarului Vasile Leau, în comună s-a finalizat reabilitarea, prin pietruire, a drumurilor Șerbești, Poienărești și Linie- Balabani, tronsoane afectate grav de inundațiile din această vară. ”Lucrăm în continuare la drumul spre Văleni, la refacerea DC 28 Muscel și la realizarea unui canal betonat în punctul Arsenești. Pentru toate aceste investiții am obținut fonduri, în urma solicitărilor, de la Guvern.”, spune edilul șef.
Conducerea Primăriei a depus în cadrul Grupului de Acțiune Locală un proiect pentru modernizarea iluminatului public din localitate.
”Se vor monta în total 540 de lămpi economice cu led, înlocuindu-se toate corpurile de iluminat vechi și suplimentând numărul acestora cu circa 100. Obiectivul a fost gândit nu doar pentru a scădea costurile, dar și pentru sporirea siguranței cetățenilor”, afirmă primarul din Boteni.