suiciRecoltele de fructe din zona Văii Topologului și a comunei Șuici din acest an au depășit așteptările cetățenilor. Atât din punct de vedere al cantității, dar și al calității, 2018 se înscrie, din punct de vedere agricol, în topul celor mai bune perioade din ultima decadă. Nu doar producția din pomicultură - mere, prune, pere etc este una foarte bună; porumbul, cartofii și, în general, toate produsele agricole din acest an, bat recordurile.

La fel de bine stă localitatea și în ceea ce privește investițiile.  Administrația locală a reușit pregătirea tuturor drumurilor pentru iarnă, pietruind tronsoanele cu probleme și pregătind utilajele pentru deszăpezire. De asemenea, au fost făcute stocuri de materiale antiderapante și de combustibil.
Rămânând tot la capitolul infrastructură, putem puncta că în localitate se lucrează la extinderea canalizării, proiect ce presupune introducerea conductei pe o lungime de încă 17 km, în afara celor 5 km funcționali, realizați în urma unui proiect pe Măsura 322, cu fonduri europene. Contractul de finanțare a fost prelungit de Guvern cu încă 12 luni, asta însemnând că termenul limită pentru finalizarea obiectivului este 2020.
Cât privește celelalte proiecte aflate în licitație pentru desemnarea antreprenorului - modernizarea prin asfaltare a 6,7 km de drumuri
(fonduri europene) și alimentare cu apă în Valea Calului (fonduri guvernamentale) - acestea se află încă în procedură de licitație.