davidestiPână la venirea iernii și a precipitațiilor, conducerea Primăriei din Davidești încearcă să pună la punct infrastructura rutieră din localitate. Situația nu este deloc una îmbucurătoare, deoarece foarte multe drumuri au fost afectate de inundațiile din vara acestui an. În schimb, în vederea prevenirii inundațiilor, au fost executate lucrări pe valea Râului Argeșel.

”Cel mai important este că am reușit să regularizăm, în colaborare cu Apele Române, valea Râului Argeșel, pe o lungime de aproape 1 km
(Povarnă-Davidești). Aici erau mari probleme: la fiecare ploaie mai însemnată apa ajungea în casele oamenilor din zonă. Sperăm că prin această lucrare vom reuși să prevenim posibile inundații viitoare și pagubele aferente. În ceea ce privește drumurile, nu avem altă soluție decât să le reabilităm cum puteam, din puținii bani de la buget. Nu putem decât să ne rugăm la o iarnă care nu va afecta foarte tare infrastructura rutieră și la un buget mai bun anul viitor”, declară primarul Ion Sandu.
Între timp, investițiile derulate cu fonduri guvernamentale prin Programul Național de Dezvoltare Locală avansează. ”Introducerea canalizării la Olteanca este finalizată în proporție de 80%, se lucrează la asfaltarea drumului DC 85, iar în ceea ce privește extinderea canalizării pe DC 85, etapa a II a, s-a finalizat procedura de verificare a documentelor, iar acum firmele ce doresc să contracteze lucrarea se pot înscrie la licitație”, a mai spus șeful executivului din Davidești.