mioveni 1În perioada 19-21 septembrie, orașul Mioveni a avut onoarea și mândria de a găzdui cea de-a VII-a ediție a Competiției Naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat, concurs ce drept scop pregătirea salvatorilor la cel mai înalt nivel și, totodată, creșterea gradului de siguranță a comunității.

Întrecerea a căpătat “greutate” și prin prezența, în mijlocul competitorilor, a secretarului de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul MAI. Raed Arafat a fost întâmpinat la Mioveni de către primarul orașului, Ion Georgescu.
La finalul celor 2 zile de concurs, toți pompierii profesioniști au fost declarați câștigători, indiferent de timpii obținuți. S-au testat experiența, spiritul de echipă și coordonarea, echipele înscrise în competiția națională a salvatorilor având de parcurs scenarii complexe, regăsite în cazuistica zilnică a IGSU!

Concert extraordinar Tudor Gheorghe
Duminică, 28 octombrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor „Dacia” Mioveni, nu ratați întâlnirea cu maestrul Tudor Gheorghe, în cadrul unui spectacol extraordinar, care va începe de la ora 19.00.
Maestrul Tudor Gheorghe ne propune un spectacol într-o formulă unică, avându-i alături pe dirijorul și orchestratorul Marius Hristescu și Orchestra Concertino din Chișinău. Veți putea reasculta melodii care au intrat în patrimoniul muzical național, precum „Acolo este țara mea”, „Muică, toți suntem un neam” și multe alte melodii ce emană un puternic sentiment de naționalism și patriotism, așa cum ne-a obișnuit ”olteanul universal” în spectacolele sale.
Biletele se găsesc la Centrul Cultural Mioveni și la Casa de Cultură a Sindicatelor „Dacia” Mioveni, între orele 09.00 – 16.00, în limita locurilor existente.