ratesti 3Școala cu clasele I-VIII Tigveni, principala unitate de învățământ din localitate, necesită ample lucrări de reabilitare și modernizare, valoarea investiției în cazul acestui obiectiv ridicându-se la 45 de miliarde de lei vechi, conform unui proiect al autorităților din comuna Rătești.
”Suntem conștienți că o asemenea investiție nu poate fi realizată pe plan local, ci doar prin accesarea unor fonduri externe. Ne-am orientat către măsurile cu finanțare europeană din cadrul POR și așteptăm deschiderea sesiunilor de depunere a proiectelor pentru a solicita finanțare. Pe la celelalte școli din comună am mai făcut investiții. Ne dorim că și școlii de centru să-i oferim un alt aspect, să o modernizăm, pentru a oferi copiilor cele mai bune condiții”, declară primarul Cornel Petrică.

De altfel, în mai multe școli din comună se lucrează în continuare la montarea noilor instalații de încălzire. Este vorba de unitățile de învățământ din satele Pătuleni, Furduiești și Nejlovelu, locații unde sunt montate centrale termice cu fonduri din bugetul local și sprijinul Consiliului Județean Argeș.
Totodată, alimentarea cu apă a satului Mavrodolu, proiect derulat cu finanțare guvernamentală, se află în etapa recepției lucrărilor. Singurul impediment în recepționarea obiectivului este lipsa unui branșament ce ar trebui realizat de operatorul regional de energie electrică. Din păcate, acesta întârzie să pună la punct branșamentul respectiv blocând finalizarea unui proiect extrem de important pentru comunitatea locală. De menționat este și faptul că Primăria Rătești a semnat de curând un contract cu OCPI Argeș în vederea realizării cadastrului unor imobile de pe raza comunei, demers ce se va derula gratuit în cadrul Programului Național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF). Banii pentru lucrările de cadastru sunt asigurați de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Cetățenii primesc gratuit aceste acte pentru terenuri și case.