interviu- Dle subprefect, pentru cei care nu v-au urmărit îndeaproape cariera și consideră că la 40 ani de ani nu aveți suficientă experiență pentru funcția de subprefect al județului, povestiți, pe scurt, care a fost parcursul pe care l-ați urmat din punct de vedere profesional?
- Nu am 40, ci 41 ani, dar consider că vârsta nu reprezintă un impediment pentru a deține o funcție de demnitate publică. Cât priveşte experiența, lucrez în administrația publică județeană din 2002, timp în care am parcurs pe rând toate treptele profesionale. Nu am avansat „pe sărite”, cum s-ar spune. Timp de şase ani am fost director executiv adjunct la Direcția Județeană pentru Sport şi Tineret Argeş, cu o scurtă pauză, de câteva luni, când am fost numit secretar de stat pe probleme de tineret în cadrul Ministerul Tineretului şi Sportului. Am lucrat cu oameni care au avut încredere în mine şi, iată-mă aici, în funcția de subprefect al Argeşului.

- Este această poziție una care vă permite să vă urmăriți idealurile?
- Este o funcție publică, ceea ce îmi oferă posibilitatea de a rezolva multe probleme cu care se confruntă județul Argeş. Având o colaborare foarte bună cu domnul prefect Emilian Dragnea, consider că împreună, ca echipă de conducere a Instituției Prefectului, putem să întreprindem multe pentru beneficiul argeşenilor... inclusiv să urmărim cu strictețe respectarea legii, astfel încât cetățenii să nu se simtă neîndreptățiți.
- Care este aspectul cel mai solicitant ca subprefect al Argeșului?
- Nu pot să spun că este vreun aspect mai solicitant. Sunt o persoană activă, rezistentă la efort şi, chiar dacă uneori agenda este încărcată, nu o consider ca pe o zi solicitantă. Ci, dimpotrivă, mă simt foarte confortabil în astfel de zile.
- Dați-ne un exemplu în care ați reușit să obțineți satisfacții morale în urma acțiunilor dvs din această calitate?
- Când mi-ați pus această întrebare, chiar mă gândeam că recent am primit vizita lui Alexandru Flavian Crăciun. La 30 de ani, este imobilizat în scaunul cu rotile, dar asta nu îl împiedică să practice tenis de performanță. Acest băiat, care m-a impresionat profund, a fost inițiatorul şi organizatorul Turneului Internațional de Tenis „BRD Argeş Open Wheelchair Tennis”, la care au participat 28 de sportivi din Italia, Spania, Croația, Irak, Grecia, Israel, Turcia, Republica Moldova şi România. A fost una dintre cele mai frumoase şi interesante competiții sportive destinate persoanelor cu dizabilități, la care am asistat. Mă bucur mult că am putut să-i fiu de folos şi se poate baza pe sprijinul meu şi la ediția din 2019.
- Care sunt cele mai frecvente probleme cu care vin oamenii la dvs? Dar ale județului?
- La audiențe, 80 la sută dintre problemele cu care vin oamenii se referă la legile fondului funciar, rectificări de titluri de proprietate...
- Cum anume încercați să aplicați în viața de zi cu zi dictonul care vă este motto: “Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!”?
- Este normal să gândim aşa, deoarece nu poți pretinde ceva de la cei din jur ceea tu nu crezi şi nu poți să aplici. Schimbarea porneşte cu tine însuți, după aceea şi ceilalți pot să te urmeze.
- Care sunt intențiile de viitor, din punct de vedere profesional?
- Deocamdată sunt concentrat pe atribuțiile funcției de subprefect, al cărei mandat îmi doresc să-l duc până la capăt şi, dacă este posibil, să continui activitatea în această funcție şi într-un al doilea mandat.
- Care sunt calitățile unei persoane în slujba celorlalți, cum este funcția pe care o dețineți?
- O funcție în slujba celorlalți ar trebui să se bazeze pe principiul solidarității, devotamentului şi compasiunii față de semeni. Sunt calități de bază, fără de care nu poți să lucrezi efectiv pentru binele comunității din care faci parte. Fie că eşti consilier local, primar sau subprefect, întotdeauna trebuie să ştii despre problemele cu care se confruntă localitatea, județul, şi să fi determinat să rezolvi neajunsurile oamenilor.