stefan cel mareÎn luna octombrie, autoritățile din comuna Ștefan cel Mare vor începe lucrările de reabilitare interioară a Școlii cu clasele I-VIII Ștefan cel Mare. Investiția totală în reamenajarea interioarelor școlii se ridică la circa 12 miliarde de lei, o sumă destul de mare în comparație cu disponibilitățile bugetului local, dar administrația locală speră ca va beneficia și de sprijinul Consiliului Județean în realizarea obiectivului.

”Dispunem de 2 miliarde de lei pentru începerea lucrărilor, urmând ca pe parcurs să vedem cu ce ne poate ajuta și administrația județeană, ce resurse financiare mai avem și noi în bugetul propriu. Ne vom apuca de lucru la etaj, în laboratoare, astfel încât să nu perturbăm cursurile școlare. Va fi schimbată instalația electrică, se vor tencui sălile de clasă, vor fi înlocuite lambriurile și parchetul. Cu ocazia acestor reabilitări vom realiza și măsurile dispuse pentru obținerea autorizației ISU. Este o investiție necesară, întrucât la exterior școala a fost aranjată și dispune de toate utilitățile”, declară primarul Niculae Vidan. De altfel, noul an școlar a debutat în condiții foarte bune, elevii declarându-se încântați de felul în care au fost întâmpinați în școală.

Cadastru gratuit
Un alt obiectiv aflat în derulare în localitate este acela de construire a dispensarului uman. Construcția a fost finalizată, a fost montat acoperișul, iar la momentul actual se lucrează la anveloparea termică a clădirii. Constructorul dispensarului și-a propus să termine lucrările la exterior până la venirea sezonului rece, pentru ca apoi să lucreze la interior. Autoritățile locale speră să finalizeze investiția, realizată din fonduri guvernamentale prin PNDL 2, până la sfârșitul anului.  O veste bună este aceea că un număr de 2.580 de imobile de pe raza comunei vor beneficia de cadastru gratuit în cadrul Programului Național  de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF), pe baza unui contract semnat de autoritățile locale cu OCPI Argeș. Banii pentru lucrări sunt asigurați de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). ”Am finalizat cadastrul pentru două tarlale, au fost făcute planurile parcelare și urmează punerile în posesie. Proprietățile au fost delimitate la centimetru și cetățenii își vor primi gratuit actele pentru terenuri și case. Programul de cadastru gratuit va continua și în 2019”, afirmă primarul Niculae Vidan.