Tipărire

mozaceni 1Perioada sfârșitului de vară coincide în comuna Mozăceni cu realizarea pregătirilor pentru începerea noului an școlar. Autoritățile locale s-au preocupat îndeaproape de acest aspect, astfel că, la momentul actual, lucrările în unitățile școlare sunt în faza de finalizare. ”Curățenia în unitățile școlare și pregătirea acestora pentru noul an de învățământ sunt realizate în proporție de 80%. Sunt ceva probleme cu obținerea autorizațiilor ISU la două clădiri care aparțin unităților de învățământ de pe raza comunei. Noi am întocmit documentația necesară, însă este nevoie de lucrări în valoare de 100.000 de lei, bani de care nu dispunem în acest moment. Mai exact, la sala de sport a Liceului Tehnologic  ”Liviu Rebreanu” trebuie făcute modificări la sistemul de încălzire, iar la Școala cu clasele I-VIII Babaroaga trebuie aduse îmbunătățiri la instalația electrică de securitate și trebuie amenajat un zid despărțitor între sălile de clasă și încăperea centralei termice. Faptul că nu putem realiza deocamdată aceste lucrări nu ne împiedică însă să pregătim unitățile de învățământ așa cum se cuvine pentru începerea noului an școlar”, declară primărița Liana Corina Dună.

Toate drumurile comunale au fost pietruite
O mare realizare a administrației publice din Mozăceni în această vară o constituie pietruirea tuturor drumurilor comunale. Cu utilaje proprii și piatră din albia râului Dâmbovnic (procurată pe baza unei autorizații de exploatare a zonei respective), toate drumurile comunale au fost reparate și pietruite, asigurându-se astfel condiții bune de circulație. Nu la fel de bine stau însă lucrurile în ceea ce privește situația drumurilor de pe raza comunei aflate în administrarea Regiei Autonome de Drumuri și Poduri Argeș. La ora actuală există două lucrări care trebuie executate cu maximă urgență, întrucât este pusă în pericol circulația pe DJ 659. ”La podul lui Fuscel, cale de acces care leagă comunele Mozăceni, Negrași, Slobozia, și Ștefan cel Mare, este nevoie de o reparație capitală,  cei de la ”Drumuri” trebuie să vină cu o soluție permanentă pentru acest pod. A fost efectuată o lucrare provizorie,  au montat un tub, însă nu este suficient pentru rezolvarea problemei. Ne-au tot promis că vor veni să se ocupe de pod, dar până în prezent nu a venit nimeni. Pe de altă parte, pe DJ 659, în satul Mișei, la Vâlceaua Bisericii s-a creat o groapă foarte mare, există un pericol iminent de rupere a drumului.  Sperăm că cei de la Regia Autonomă de Drumuri se vor apleca asupra acestor probleme și le vor rezolva în timp util”, precizează primărița Liana Corina Dună.
Stâlpii de electricitate de pe raza comunei au fost îndreptați cu ajutorul CEZ, fiind astfel înlăturat pericolul prăbușirii acestora peste casele oamenilor.

Praznic la Troița din satul Ziduri
În altă ordine de idei, de Sfânta Maria Mare, la troița din satul Ziduri a fost sărbătorit praznicul lăcașului religios, cetățenii comunei participând în număr mare alături de autoritățile locale la această sărbătoare. Pe de altă parte, gardul bisericii din satul Mozăceni a fost refăcut cu forțe de proprii de autoritățile locale, cu ajutorul angajaților de la Legea 416. Nu în ultimul rând, în luna august, în localitate a fost realizat un nou foraj de apă, la 200 de metri adâncime, în vederea asigurării unui debit mai mare al apei furnizate cetățenilor. Forarea noii surse de apă face parte din proiectul de extindere și modernizare a rețelei de alimentare cu apă din comună, derulat prin PNDL 2, cu sprijinul Consiliului Județean Argeș.