suseniÎn ciuda prognozelor financiare nu tocmai favorabile, 2018 se dovedește a fi un an fructuos pentru comuna Suseni, din perspectiva investițiilor pe cale să înceapă. Concret, conform declarațiilor primarului Doru Radu, proiectul tehnic Casei de Cultură a fost aprobat și a fost demarată licitația pentru construcția propriu-zisă. Amintim că fondurile pentru acest obiectiv au fost obținute de către administrația locală de la Compania Națională de Investiții, structură care se și ocupă de concretizarea investiției, în ceea ce privește procedurile.

Pe de altă parte, au început lucrările la modernizarea Școlii Suseni, investiție ce se va realiza cu fonduri guvernamentale, prin PNDL 2. De asemenea, la sfârșitul acestei luni va fi semnat contractul de execuție pentru cel de-al doilea proiect pentru care Primăria a obținut finanțare de la Guvern, și anume reabilitarea și modernizarea rețelei de alimentare cu apă în 4 sate ale localității: Cerșani, Suseni, Strâmbeni, Găleșești.
”Stăm neașteptat de bine la capitolul investiții, însă sumele neeligibile din aceste proiecte sunt destul de mari și nu știu de unde vom putea asigura co-finanțarea. În mod evident, Consiliul Județean nu va avea de unde să acopere aceste cheltuieli pentru toate localitățile din Argeș. Trebuie să fim conștienți de aceste aspect și să ne organizăm foarte bine bugetul anul viitor. Din păcate, sumele alocate de Ministerul Finanțelor sunt din ce în ce mai mici (având în vedere și creșterile salariale), per total bugetul propriu având de suferit anul acesta cu 7 miliarde de lei vechi.”, spune edilul șef Doru Radu.
După 1 septembrie va fi demarată și licitația pentru lucrările de reabilitare și modernizare aferente unității de învățământ de la  Cerșani. ”Există soluții pentru mutarea elevilor , atât de la Suseni, cât și de la Cerșani, pe perioada investițiilor. Școala Țuțulești are capacitatea de a acoperi nevoile susținerii cursurilor în cele mai bune condiții”, afirmă șeful executivului.
O altă veste bună este că a fost semnat contractul de finanțare pentru construirea unui teren de sport, cu fonduri europene, printr-un proiect depus de conducerea administrației în cadrul Grupului de Acțiune Locală.