Tipărire

cseke comisie2Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a avut o nouă întâlnire cu membrii Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților al cărei președinte este deputatul de Argeș al PSD Simona Bucura-Oprescu. Cu acest prilej, ministrul a anunțat că se lucrează la modificarea Legii Locuințelor, astfel încât să permită scăderea prețurilor locuințelor ANL care să poată fi achiziționate mai ușor de către actualii chiriași. Un alt anunț important a privit continuarea programului de finanțare pentru Planurile Urbanistice Generale ale localităților.

"Extrem de importantă este realizarea unui Cod de Urbanism care să reducă birocrația și să asigure un cadru propice unei dezvoltări armonioase a localităților, iar în acest sens membri ai Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului vor lucrea îndeaproape cu experții Ministerului.
Pe aceeași linie, Ministerul lucrează și la un act normativ menit să mărească numărul arhitecților-șefi de la nivelul unităților administrativ-teritoriale, număr care în prezent este total insuficient.
Domnul ministru a făcut și o foarte interesantă prezentare privind disparitățile la nivel teritorial din România și a anunțat că în perioada următoare va promova două proiecte de lege în acest sens: un proiect privind strategia de dezvoltare teritorială a României în care, alături de principiul concentrării, va fi instituit și principiul reducerii decalajelor între regiunile și localitățile țării; un proiect de lege privind reducerea disparităților teritoriale. Apreciem deschiderea domnului ministru pentru dialog și, așa cum am subliniat și cu alte ocazii, ne dorim o colaborare eficientă, cu politici publice clare care să conducă la o dezvoltare teritorială a României și la servicii publice de calitate pentru români.", a declarat Simona Bucura-Oprescu.