Tipărire
downloadÎn perioada 16-19 februarie 2020, la București va avea loc Adunarea Generală, în cea de-a XXIII-a sesiune ordinară, precum și Consiliul Director în ședință ordinară pe semestrul I/2020, a Asociației Comunelor din România. La această reuniune și-au anunțat prezența cei mai importanți oameni în stat: Președintele Klaus Iohannis și Premierul Ludovic Orban! ”Foarte important este faptul că la această Adunare Generală au confirmat prezența prim-ministrul României, aproape toți miniștri cabinetului și, în premieră, președintele țării. De altfel, participarea din partea primarilor este extrem de mare. Pe lângă dezbaterile ce vor avea loc în cadrul evenimentului, se vor acorda trofeele, ordinele și diplomele: „Nicolae Sabău”, „Corneliu Leu”, „Ivan Patzaichin”, „Zetea”, „Dinu Săraru” și „Echipă longevivă - primar și viceprimar”. Toți participanții au avut posibilitatea să completeze și o fișă a problemelor cu care se confruntă administrația publică locală, urmând ca acestea să fie puse în discuție și să se ofere soluții sau cel puțin propuneri de soluții din partea reprezentanților ministerelor de specialitate.”, ne-a declarant președintele executiv al ACoR Argeș, prof. Ion Toader.
„M-aș bucura ca invitații la nivel înalt care și-au anunțat prezența la această reuniune, oameni cu mare putere de decizie în stat, nu doar să asculte păsurile primarilor, ci să și purceadă la rezolvarea lor, pentru că ne confruntăm cu multe probleme în ducerea la bună îndeplinire a actului administrativ. Vă dau un singur exemplu, legat de colectarea amenzilor, în special a celor rutiere, problemă cu care se confruntă absolut toate UAT-urile din România. Cei care refuză să achite aceste amenzi trebuie acționați în judecată, abia apoi se poate institui poprire pe conturile ori bunurile lor. De cele mai multe ori procedura în sine costă mai mult o administrație locală decât cuantumul amenzii pe care trebuie să o încaseze. Apoi, mulți dintre cei care refuză să plătească sunt insolvabili. Instanța îi condamnă la muncă în folosul comunității, însă ei nu se prezintă să presteze acele ore, iar noi, ca administrație, trebuie să reluăm procedura. Dacă aceste amenzi se prescriu, vine apoi Curtea de Conturi și ne impută sumele, pe motiv că n-am întreprins toate demersurile pentru recuperarea lor! În alte state din Europa, dacă în 30 de zile n-ai achitat amenda, predai carnetul și te mai duci și la pușcărie. Țara asta are nevoie de legi clare!”, concluzionează Ion Dumitru, președintele ACoR Argeș.